Se incarca ...

Mercedes-Benz 600 Pullman "Lebedele albe" 1969

Istorie

Exemplarul expus împreună cu modelul  Mercedes-Benz 600 din 1966, cunoscute și sub numele de "lebedele albe", au fost achiziționate împreună  în urma unor negocieri insistente cu descendenții lui Neuhaus. Proprietarului i s-a permis să cumpere perechea doar cu condiția ca, chiar dacă ar fi fost revândute, să rămână mereu împreună, la fel ca o pereche de lebede care trăiesc în monogamie toată viața.

  • Mercedes-Benz 600 Pullman "Lebedele albe"
  • Mercedes-Benz 600 Pullman "Lebedele albe"
Descriere

Modelul 600 Pullman are un design uimitor și este propulsat de un motor de 6,3 litri SOHC cu injecție de combustibil ce produce 247 cai putere. 

Pullman are un ampatament de 3,900 mm fiind preferat de personalități relevante de pe scena regalității mondiale, vedete de cinema și șefi de stat din întreaga lume. 

Mercedes-Benz a construit 428 de limuzine Pullman, inclusiv versiuni cu patru și șase uși, și 59 de modele landaulet foarte rare, care aveau un plafon pliabil în partea din spate. Munca manuală a predominat extrem de mult în procesul de producție, fiind necesare 50 de zile lucrătoare pentru producerea unei versiuni sedan si 54 de zile pentru Pullman. Modelul a fost echipat cu foarte multe opţiuni de confort care au făcut din acest model o adevarată minune tehnologică a acelor vremuri. Cea mai cunoscută dintre ele o reprezentă sistemul hidraulic foarte complex al maşinii, alimentat de o pompă hidraulică de 2.200 psi, responsabil de controlul mai multor mecanisme precum suspensia autonivelantă a mașinii, sistemul de frânare cu discuri, deschiderea ușilor, reglajul scaunelor, deschiderea portbagajului şi acţionarea geamurilor și a trapei din plafon. 

Exemplarul integrat în galeria Țiriac Collection este de culoare albă, cu interior din piele albă, lung de 6,24 metri și îmbină cele mai bune soluții de inginerie auto, combinate cu cele mai moderne soluții tehnice ale vremii.  Portierele centrale sunt un exemplu bun în acest sens: pe acest model nu au mânere exterioare și pot fi deschise doar din interior - la prima vedere, mașina arată ca un model cu patru uși ceva mai lung. 

Motorul V8 își transferă fără efort puterea către roțile spate chiar și la turații mici - cuplul maxim de 500 Nm este atins încă de la 2800 rpm. Datorită direcției precise, a punții față cu două brațe, a punții spate oscilante cu o singură îmbinare și, în special a suspensiei pneumatice, colosul poate fi condus în viraje cu o precizie impecabilă. Structura sportivă - ținută de drum, accelerație și agilitate – este aproape la celași nivel cu cea a mașinilor sport contemporane. Practic, nu există niciun element electronic pe modelul 600, în afară de un computer rudimentar pentru reglarea automată a aerului condiționat standard la temperatura dorită. Pentru a aprecia performanțele inginerilor, trebuie să ținem cont de faptul că în perioada de dezvoltare a modelului 600, între 1955 și 1963, nu existau deloc computere la îndemână.

Daimler-Benz AG a demonstrat că brandul cu stea în trei colțuri construiește cele mai bune mașini din lume și că este un pionier al tehnologiei.

Modelul expus a rulat 95.223 de km.


Nr. sasiu: 10001212001353

Tip motor: V8

Cilindree: 6,332cc

Putere: 247 CP

Transmisie: 4 trepte automată

Tiriac Collection APP

Viziteaza Tiriac Collection oricand si oriunde! 

O experienta virtuala de 360º prin intermediul aplicatiei mobile.

Download App Download App
 

Vizitati-ne

Calea Bucurestilor 289. Otopeni. Ilfov
Indrumari catre locatie

 

Ore de deschidere

Joi. Vin. Sam. Dum. 10:00 - 19:00
Lun. Mar. Mie. Inchis